Cu ocazia vizitei
efectuate la Bruxelles, vicepreşedintele politic al UDMR, László
Borbély, a abordat problema privind realizarea unui sistem bancar unitar
european, iar în cadrul acestui subiect a discutat despre sistemele bancare din
România care acordă credite imobiliare pentru construcţia de locuinţe. Membrii Comisiei parlamentare din România
au discutat cu vicepreşedintele Parlamentului European, Rainer Wieland, cu comisarul
european pentru energie, Günther Hermann Oettinger, precum şi cu
europarlamentarii români despre proiectul pentru supraveghere bancară comună în zona euro, se arată într-un comunicat remis portalului nostru de
ştiri www.stirifarafrontiere.blogspot.com
de către Biroul de Presă al vicepreşedintelui politic al UDMR.
“De această posibilitate, care
constă în constituirea la băncile specializate, în anumite condiţii, a unui
depozit bancar pe termen de 5 ani, şi încheierea, după acest termen, a unui
contract de credit foarte avantajos, cu o dobândă fixă, au beneficiat în
ultimii ani mulţi tineri. Acest program este susţinut şi de către statul român,
a preciazat László Borbély, membru al Comisiei parlamentare române, menţionând
că acest credit poate fi utilizat exclusiv pentru construirea şi reabilitarea
unei locuinţe, eventual şi pentru izolarea termică a respectivei locuinţe.
Acest sistem a intrat în
vigoare la mijlocul anilor 2000, pe baza unei legi care a fost susţinută şi de
UDMR care în acea vreme s-a aflat la guvernare. “De atunci s-a confirmat de mai
multe ori că acest program este foarte eficient, dat fiind faptul că în ultimii
ani cel puţin două bănci specializate în acordarea creditelor de locuinţe au
oferit credite pentru aproximativ 500 de mii de cetăţeni. Acum, în perioada de
recesiune, când băncile oferă foarte greu credite, acest program reprezintă o
posibilitate sigură, mai cu seamă pentru tinerii care astfel pot construi,
eventual reabilita o locuinţă. De aceea, acest sistem trebuie susţinut în
continuare”, a conchis László Borbély. magyarul