Tabere de vară organizate de Asociaţia de Tineret ECOU pentru copiii



În lunile de vară ale acestui an, Asociația de Tineret ECOU și-a propus să organizeze tabere de vară la Șugaș Băi, pentru serii de câte 10-15 copii, români și maghiari din clasele primare și gimnaziale din Sfântu Gheorghe și din județul Covasna. Taberele Multiculturale ECOU din vara lui 2013 vor dura câte 4 zile fiecare şi vor fi organizate programe deosebite de învăţare prin joc şi joacă. Cadre didactice specializate, dar și voluntari ai Asociației de Tineret ECOU se vor ocupa de bunul mers al activităților, pentru ca experiența copiilor să fie una memorabilă și cu efecte pe termen lung.
Primul program pilot s-a defăşurat la sfârșitul lunii iunie, când 13 copii merituoși de gimnaziu, români, romi și maghiari din Hăghig au participat la Tabăra Multiculturală ECOU I de la Șugaș Băi.
Cea de-a doua ediţie a Taberelor Multiculturale ECOU s-a încheiat recent, la care au participat 12 copii maghiari şi români din clasele primare de la Școala Ady Endre”, din Sfântu Gheorghe. Copiii au avut multe activități comune în stațiunea de lângă Sfântu Gheorghe, mulțumită participării cadrelor didactice specializate.

realizat de: Székely Dénes