Zsolt Németh: Forţa Universităţii de Vară „Tusványos” este conferită de diversitatea acesteia



Dialogul maghiaro-maghiar şi Balcanii de Vest vor fi temele principale ale Universităţii de Vară „Tusványos”, ajunsă la a 24-a ediţie, care se va desfăşura în perioada 23-28 iulie, la Băile Tuşnad, a anunţat la o conferinţă de presă, organizată la Budapesta, secretarul de stat în MAE din Ungaria, Zsolt Németh.  „Ideea de bază a Universităţii de Vară din acest an este că cel mai important mijloc al stabilităţii şi reconcilierii istorice din Europa-Centrală constă în asigurarea drepturilor minorităţilor naţionale”, a precizat secretarul ungar de stat, subliniind că tabăra va fi deschisă pentru toată lumea, astfel că sunt aşteptaţi şi politicieni români, printre care şi cei de la guvernare. Primarul oraşului Târgu Mureş, Dorin Florea, a semnalat deja participarea sa la această manifestare”, a spus Zsolt Németh. „Forţa Universităţii de Vară „Tusványos” este conferită de diversitatea acesteia”, a mai precizat.
Referitor la motoul Universităţii de Vară „Tusványos” din acest an, „E vremea noastră”, preşedintele Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), Tibor T. Toró, şi-a exprimat încrederea că „se va face un pas înainte în cooperarea transilvăneană”. „Vom avea succes numai, dacă actorii vieţii politice maghiare din Transilvania şi din Bazinul Carpatic vor ajunge, într-un fel, la un numitor comun”, a subliniat preşedintele PPMT, adăugând că tabăra va şi locul dialogului maghiaro-român.
Motoul „E vremea noastră” mai înseamnă că şansele autonomiei cresc”, a menţionat Tibor T. Toró, adăugând că participanţii vor discuta şi despre cele trei iniţiative cetăţeneşti europene care vor putea duce în Parlamentul European – după strângerea semnăturilor necesare – cazul protejării minorităţilor naţionale din UE, transmite MTI. 

Balázs Magdolna