Iniţiativa Cetăţenească Europeană pentru
protejarea minorităţilor autohtone din Uniunea Europeană va fi înaintată
Comisiei Europene de Uniunea Democrată Maghiară din România şi partenerii săi
în cursul lunii iulie, a declarat pentru MTI secretarul pentru relaţii
internaţionale al UDMR. Loránt Vincze, care în urmă cu două săptămâni a fost
ales în funcţia de vicepreşedinte al Federaţiei Europene a Minorităţilor
Naţionale (FUEN), a precizat: Asupra textului acestei iniţiative europene, intitulat
Minority Safepack Initiative, care a fost lansată oficial în cadrul Congresului
FUEN, care a avut loc în data de 21 iunie, la Brixen (Tirolul de Sud-Italia),
au fost efectuate chiar şi în ultimele zile anumite rectificări.
Székely Dénes