„Considerăm că toată înfăţişarea
Congresului Mondial Ecreiesc (WJC), la Budapesta, este o imixtiune dură în
politica internă a Ungariei”, se arată într-un comunicat al Jobbik.
În aceste zile am fost martori la
umilinţa manifestată într-un mod slugarnic de Guvernul ungar, însă nici această
umilinţă nu a fost îndestulătoare pentru membrii WJC. Începând cu premierul
Viktor Orbán şi Guvernul ungar şi până la partidele liberale de stânga, cu
excepţia Jobbik, întreaga paletă politică încearcă să intre, tot mai
deplorabil, în graţiile MAZSIHISZ şi WJC, fără să observe că organizaţia
mondială a evreilor are pretenţii din ce în ce mai mari şi provocatoare prin care
vrea să definească politica internă a Ungariei. Cum ar fi, de exemplu, apelul
lansat pentru interzicerea amplasării statuilor consacrate lui Miklós Horthy şi
a denumirilor locurilor publice care poartă numele lui Horthy, poziţia adoptată
faţă de Jobbik sau chiar punerea în paranteză a democraţiei, precum şi
elaborarea diferitelor legi.
Într-o ţară, care se respectă cât
de cât, nici un congres nu ar avea curaj să 
recurgă la o asemenea obrăznicire faţă de gazda sa. Prin comunicatul dat
publicităţii de această organizaţie a devenit cât se poate de clar pentru toată
lumea această politică perfidă promovată de WJC, şi anume că o organizaţie care
se declară tolerantă apelează, într-o ţară democratică, la mijloacele
dictaturii, ignorând voinţa a aproximativ un milion de alegători ai unui partid
care, în urma alegerilor democratice, a accedat în Parlament. Au venit aici, ne
jignesc şi ne umilesc ţara, dau dispoziţii fără nicio problemă, iar puterea
asistă cu zâmbetul pe buze. Maghiarii cu conştiinţă de sine şi cu mândrie nu
doresc aşa ceva, menţionează comunicatul Jobbik.
O atitudine care promovează
aroganţa şi superioritatea faţă de o naţiune-gazdă, nu duce la nimic bun. În
opinia noastră, toate acestea sunt contraproductive, deoarece le deschid ochii
chiar şi celor din partea cărora cei care ne ameninţă nici nu se aşteaptă. Cum
ar reacţiona deşteptii noştri democraţi dacă o organizaţie ungară s-ar comporta
similar, ar pretinde unele lucruri în Israel, ştergând pe jos cu membrii
Guvernului-gazdă?
Ungaria s-a săturat de
provocările străine! 
Semnează: Ádám Mirkóczki, deputat
Jobbik în Parlementul ungar, purtător de cuvânt al mişcării.(www.kuruc.hu – 7
mai 2013)