Poliţia din oraşul
sârbesc Novi Sad a reţinut şapte tineri maghiari suspectaţi de săvârşirea unor
infracţiuni motivate de ură naţională, rasială şi religioasă – datorită unui
incident care a avut loc în localitatea Temerin, informează portalul de ştiri
Vajdasag.ma, citat de ziarul ungar Népszabadság.
    Potrivit unui comunicat al Poliţiei de la Novi Sad, citat de
sursa amintită, tinerii sunt suspectaţi de faptul că în data de 21 octombrie
2012, în incinta unei cafenele, s-au salutat cu salutul nazist şi au scandat
lozinci de acelaşi fel, motiv pentru care au fost daţi afară din local. În faţa
localului, cei în cauză au atacat şi maltratat fizic doi tineri din Temerin,
provocându-le leziuni corporale uşoare. Suspecţii purtau pe haine insigna
Mişcării de Tineret 64 de Comitate (HVIM).
    În locuinţa unuia dintre cei reţinuţi poliţia a găsit o
armă automată de foc, o puşcă cu aer comprimat, dezmembrată, un pistol de
start, zece cartuşe, un cuţit de tăiat vegetaţie şi materiale de propagandă ale
HVIM. Sub acuzaţia de deţinere ilegală de material explozibil şi de arme,
împotriva respectivului va fi declanşată procedura penală.
    Suspecţii au fost reţinuţi pentru 48 de ore. Ei vor fi
audiaţi de judecătorul de instrucţie al Tribunalului Suprem din Novi Sad, se
mai arată în comunicatul Poliţiei. În urma incidentului, Liga
Social-Democrată din Vojvodina (LSV), condusă de Nenad Canak, a solicitat
scoaterea organizaţiei HVIM în afara legii.
    Potrivit Agenţiei ungare de presă – MTI, Liga
Social-Democrată din Vojvodina a anunţat că “luptă împotriva oricărei forme a
fascismului, independent de semnele naţionale ale fenomenului”. HVIM trebuie
interzisă, aşa cum au fost scoase în afara legii, în urmă cu câteva luni,
organizaţia extremistă sârbă “Obraz” şi organizaţia noe-fascistă “Oştile
Naţionale”(“Nacionalni Stroj”), a subliniat LSV, precizând că în asemenea
cazuri, mass-media trebuie să fie mai precaută în a oferi informaţii potrivit
cărora în oraş numeroşi tineri sunt adepţii HVIM, pentru că faptul, pe de o
parte, nu este adevărat, iar pe de altă parte, nu serveşte întreţinerii unor
relaţii bune între cetăţenii de diferite etnii şi naţionalităţi.
    MTI mai menţionează că HVIM s-a revoltat profund din cauza
solicitării LSV. În acest sens, preşedintele mişcării, Laszlo Toroczkai, a
solicitat o rectificare din partea presei, subliniind : “Tinerii reţinuţi la
sfârşitul săptămânii trecute la Temerin nu sunt membri ai organizaţiei noastre
şi nu avem nicio legătură cu cele întâmplate. În ultimii ani mass-media sârbă
şi autorităţile s-au lansat într-o campanie de defăimare împotriva noastră,
fără nici o bază întemeiată. Dacă un sârb alunecă pe o coajă de banană undeva
în Serbia, imediat este acuzată Mişcarea de Tineret 64 de Comitate – HVIM.
Ne-am bucura foarte mult dacă şi mass-media sârbă şi autorităţile i-ar
persecuta tot atât de vehement şi pe făpturitorii sârbi ai agresiunilor
antimaghiare... Dacă întâmplător câştigăm în Serbia un proces intentat de noi
împotriva ziariştilor şovini sârbi sau împotriva ziariştilor de origine
maghiară, dar care servesc interesele sârbilor, respectivii ziarişti sunt
amnistiaţi de către preşedintele republicii, precum s-a întâmplat în această
vară.”
    Primarul oraşului Temerin, Vladimir Capik, a declarat
cotidianului de limbă maghiară din Vojvodina, Magyar Szó, că mass-media numai
atunci îşi îndreaptă atenţia către Temerin, dacă se iscă o bătaie.
“Administraţia locală condamnă orice fel de incident. Poliţia a identificat
făptuitorii, însă ancheta este în curs de desfăşurare, de aceea nu trebuie să
facem mare vâlvă degeaba. Ceea ce pot să vă spun este că făptuitorii nu sunt
din Temerin, ci din localităţile Becej şi Ada. Sunt sigur, însă, că dacă bătaia
ar fi avut loc la Topola sau Subotica, nu ar fi avut un asemenea ecou în
mass-media. La Temerin, chiar şi o singură palmă este o senzaţie. În tot cazul,
să lăsăm poliţia să îşi facă datoria”, a spus primarul oraşului Temerin
cotidianului Magyar Szó din Serbia.