Preşedintele CNS, Balázs Izsák, a adresat o scrisoare deschisă preşedintelui CE, José Manuel Barroso


Preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc, Balázs Izsák, a adresat o scrisoare deschisă preşdintelui Comisiei Europene, José Manuel Barroso, în care a prezentat năzuinţele de autonomie ale maghiarilor din Ţinutul Secuiesc, informează portalul ungar de ştiri hunhir.info. Preşedintele CNS a amintit că în momentul aderării României la Uniunea Europeană secuii aveau speranţa că astfel „se va sfârşi îndelungata perioadă de privare de drepturi prin mijloace variate”. Între timp s-a dovedit, însă, că ei au nutrit această speranţă prea devreme. S-a demonstrat repede că România nu vrea să corespundă unor criterii ale democraţiei reale, ci se mulţumeşte cu îndeplinirea aparentă a unor obligaţii asumate”, se mai arată în scrisoare. Balázs Izsák a atras atenţia preşedintelui Comisiei Europene asupra politicilor de discriminare şi asimilare promovate cu scopul de a izgoni sau asimila populaţia secuiască.
Preşedintele CNS a mai menţionat că Ţinutul Secuiesc are o suprafaţă totală de 13 mii 500 de metri pătraţi şi o comunitate secuiască care numără aproximativ 700 de mii de suflete. Secuii din această regiune au sperat justificat că în calitate de cetăţeni ai Uniunii Europene şi în spiritul subsidiarităţii vor beneficia de autonomie. „Faptul că în cadrul UE unii pot avea autonomie teritoraială, iar alţii nu, demonstrează că cetăţenii UE nu sunt egali”, a arătat Balázs Izsák, adăugând că administraţiile locale din Ţinutul Secuiesc au fost obstrucţionate de către autorităţile române în intenţia lor de a organiza un referendum cu privire la autonomie. La referendumul organizat în acest sens de CNS, năzuinţele de autonomie au fost suţinute într-un procent de 98% dintre locuitorii Ţinutului Secuiesc, a mai spus Balázs Izsák, prezentând în scrisoarea amintită drept un pericol propunerile privind regândirea structurii-administrativ teritoriale a cărei scop este destrămarea Ţintului Secuiesc sau asimilarea într-o unitate adminsitrativă cu majoritate română. „Avem convingerea că UE poate oferi un spaţiu cetăţenilor săi  întemeiat pe libertate, securitate şi cu aplicarea drepturilor omului, numai dacă va fi capabilă să impună respectarea acelor angajamente pe care statele membre şi le-au asumat prin voinţa liberă a popoarelor lor”, a subliniat Balázs Izsák în scrisoarea adresată peşedintelui CE, José Manuel Barroso, citat de hunhir.info.(9 august 2012)