La cea de-a VIII-a ediţie a
tabărei organizaţiei Tinerilor Maghiari din Transilvania (EMI), din Borzont,
judeţul Harghita, au luat cuvântul din partea FIDESZ, Zoltán Kőszegi şi Ilona Ékes,
deputaţi în Parlamentul ungar, iar din partea Mişcării pentru o Ungarie mai
bună, Jobbik, preşedintele acestei formaţiuni politice, Gábor Vona, vicepreşedintele
Legislativului ungar, Zoltán Balczó, şi deputatul István Szávay. Dezbaterile care
au avut loc sâmbătă în cortul principal al Tabărei-EMI au avut ca temă Politica
naţională maghiară şi politica promovată de Jobbik, informează Agenţai ungară
de Presă, MTI.
Gábor Vona a subiniat: „Jobbik ar
colabora cu plăcere cu FIDESZ pentru a îndepărta de pe scena politică a Ungariei
Partidul Socialist Ungar (PSU). În privinţa PSU problema nu este că acest
partid este de stânga, ci faptul că promovează o politică antinaţională”, a
spus Gábor Vona. Potrivit preşedintelui Jobbik, în multe chestiuni strategice
între FIDESZ şi PSU nu este nicio diferenţă. Dacă în locul FIDESZ ar veni PSU
„la fel ar promova faţă de Uniunea Europeană şi faţă de ţările vecine o
politică de servilism ca şi FIDESZ, şi ar aplica aceeaşi politică privind romii
ca şi FIDESZ”. În opinia lui Gábor Vona, în anumite privinţe Guvernul-FIDESZ a
înregistrat rezulate mai slabe, decât guvernele conduse de Gordon Bajnai şi
Ferenc Gzurcsány. „Astăzi depunem eforturi ca să ne înglodăm şi mai mult în
datorii, ceea ce este absurd”, a arătat preşedintele Jobbik, referindu-se la
negocierile purtate de Ungaria cu Fondul Monetar Internaţional.
Referitor la alegerile din 2014 din Ungaria, Gábor Vona a subliniat că
partidul său ţine cont de voturile maghiarilor din Transilvania, iar pentru
obţinerea acestor voturi va organiza, prin mijloacele limitate de care dispune,
o campanie electorală şi în Transilvania, arată sursa amintită. (11 august
2012)