Preşedintele Partidului Socialist
Ungar (PSU), Attila Mesterházy, şi preşedintele Consiliului Naţional al
partidului, László Botka, au precizat, într-un comuncat comun, citat de www.nol.hu, în ediţia din 2 iunie, că reînhumarea
poetului József Nyirő reprezintă totodată şi revigorarea ideologiei sale. 
„Prin reîntroducerea în cultură,
în învăţământul public şi în gândirea publică a ideilor care au dominat în
epoca cea mai sumbră a istoriei maghiare, vor fi revigorate şi ideologiile care
au provocat cea mai mare tragedie naţională”, precizează semnatarii
comunicatului, care mai menţionează: PSU respinge ferm năzuinţele extremei
drepte ungare şi ale FIDESZ de a relativiza crimele istorice din epoca-Horthy,
de a reabilita, de fapt, pe Miklós Horthy şi camarazii săi de ideologie. În
opinia celor doi politicieni, asumarea în mod deschis de către Guvernul ungar a
identităţii ideologice cu un regim „care a colaborat cu fasciştii” este fără
precedent în Europa. În această categorie se încadrează şi preşedintele
Parlamentului ungar, László Kövér, prin tot ce a făcut în legătură cu
reînhumarea lui József Nyirő, se mai arată în comunicat. 
„Prin politizarea actului de
pietate se evocă nu numai amintirea poetului care şi-a asumat şi promovat în
mod deschis ideile fasciste, dar se revigorează şi ideologia politicianului
care a slujit activ, cu entuziasm şi cu loialitate Germania nazistă şi
regimul-Szálasi”, conchide amintitul comunicat.
magyarul