Departamentul de Stat american
constată în Raportul pe 2011 privind drepturile omului că principalele probleme
ale Ungariei sunt în continuare discriminarea şi excluderea socială a romilor,
precum şi extremismul de dreapta. Raportul aminteşte succint că Ungaria este o
democraţie parlamentară, pluralistă, unde ultimele alegeri au fost libere şi corecte,
iar forţele de securitate se află sub coordonare civică. În această ţară – se
arată în raport – „discriminarea romilor a îngreunat accesul lor la educaţie,
la muncă şi la asistenţă medicală”. Potrivit raportului s-au amplificat manifestările extremismului de dreapta,
inclusiv campaniile publice ale organizaţiilor paramilitare, ale căror scop
este intimidarea, precum şi instigarea la ură faţă de romi şi faţă de alte
minorităţi. Raportul a contestat abuzurile şi violenţa poliţiei aplicate faţă
de suspecţi, mai cu seamă faţă de romi, restricţiile întroduse în domeniul
justiţiei, noua Lege a mass-media, corupţia la nivel de stat, disponibilizările
în instituţiile publice media (care poate fi pus sub semnul întrebării),
hărţuirea sexuală, antisemitismul, şi adoptarea unor legi care diminuează
drepturile angajaţilor. Raportul evidenţiază că populaţia romă aptă de muncă
este slab pregătită din punct de vedere profesional, iar 85% dintre ei sunt
şomeri. Documentul se referă şi la incidentul de la Gyöngyöspata, la faptul că
grupurile de extremă dreapta au continuat instigarea la violenţă împotriva
romilor şi au intimidat comunitatea romă din această localitate. Raportul
enumeră şi măsurile luate de Guvern cu privire la integrarea romilor, printre
altele, prin comasarea elevilor romi şi ne-romi în şcoli. Referitor la
incidentele antisemite, raportul menţionează că numărul acestora s-a diminuat,
însă au devenit mai dure afirmaţiile publice antisemite, amintind aici
atitudinea lui Jobbik, Forumul Maghiar şi Barikád.
Guvernul ungar nu a întârziat să
reacţioneze la raportul Departamentului de Stat american, subliniind că în
Ungaria nu există o discriminare a romilor. Secretarul de stat responsabil cu
comunicarea guvernamentală, Zoltán Kovács, a amintit că vicepreşedintele CE,
responsabil pentru problemele justiţiei, drepturilor fundamentale şi cetăţeniei,
Viviane Reding, a apreciat faptul că preşedinţia ungară a UE a iniţiat
corelarea strategiilor naţionale de integrare a romilor din statele membre ale
UE. (www.atv.hu – 25 mai 2012)